Cultura locală

Muzeul de Istorie și Arheologie Săveni, înființat în 1965, este un obiectiv de importanță pentru această așezare, în el regasindu- se vestigii ale trecutului acestor locuri și care își desfășoară activitatea într-un fost ratoș, care face parte din patrimoniul național. Funcționarea este asigurată de muzeograful Emil Caranica, a cărui activitate este subordonată Muzeului Județean Botoșani.

Muzeul este un punct de atracție pentru vizitatorii orașului cât și pentru elevii de gimnaziu și liceu care iau cunoștință de trecutul istoric al acestor locuri. De remarcat faptul că la nivelul orașului funcționează Societatea Culturală Frații Ciucă care și-au adus un aport deosebit la buna organizare a unor manifestări culturale pe plan local. Această societate s-a remarcat în mod deosebit prin schimbul de experiență organizat între Liceul Teoretic Dr. Mihai Ciucă și cele din Edinet și Balți/ Republica Moldovă, cât și prin recompensarea activității unor elevi cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare.

Bogăția materialului arheologic existent în muzeu, adunat cu trudă și migală în urma săpăturilor arheologice făcute în zonă, de specialiști din Iași, București sau Craiova sau prin descoperire întâmplătoare, reprezentat prin schelete umane, vetre de foc, oase de mamut, fusaiole și greutăți pentru țesut sau pescuit, unelte din piatră, din siex, os sau metal, perforate sau nu, bogata colecție de vase ceramice cucuteniene din toate fazele, ceramică din epoca bronzului sau a marilor migrații, figurine antropomorfe, ori zoomorfe, obiecte de podoaba și multe altele, oferă un minunat prilej vizitatorilor de a cunoaște modul de viață a locuitorilor, care au trăit pe aceste meleaguri, începând cu epoca străveche a istoriei noastre.

O piesă foarte importantă este un topor- ciocan, de aramă, descoperit cu prilejul săpăturilor efectuate în 1970, dar și o mică colecție numismatică care cuprindea, în 1979-1980, aproximativ 2000 monede.

Pragul Muzeului de Arheologie din Săveni a fost trecut de peste 10 000 persoane, în cei aproximativ 46 de ani de funcționare, oferind vizitatorilor și cercetătorilor interesați un material bibliografic, foarte important, pentru această parte de țară.

Primăria Orașului Săveni a obținut o finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu în vederea reabilitării Parcului Tineretului, și în anul 2012 scopul propus prin proiect a fost îndeplinit.

Marea cucerire a aparatului de proiecție a ajuns la Săveni la 24 aprilie 1914, când Primăria Săveni, autoriza, pe domnul Macs Griler, din București, de a-și instala un cinematograf pe maidanul de vis-a-vis de Școală de Meserii, proprietatea comunei, începând de la 1 mai. În schimb, proprietarul cinematografului, Dl. Griler, se obligă să dea o reprezentație (gratuită) în beneficiul comunei.
De abia în februarie 1927, Societatea Corala George Enescu, din Săveni, și-a procurat un cinematograf ambulant, o orgă și un aparat de proiecție fixe, iar în octombrie 1927, a primit donație de la Casa Școlilor un aparat de cinematograf, un film în plină proprietate și o bibliotecă. Tot ea și-a procurat, prin mijloace proprii un fel de propagandă agricolă și a înscenat în localitate filmul – Din obiceiurile poporului român, la Crăciun și Anul Nou.

Odată cu înființarea cinematografului Patria în 1964 clădirea a fost dotată cu aparat de proiecție și a funcționat până în anul 2000.

Contribuția cinematografului, până la apariția și extinderea televiziunii, nu poate fi ignorată în ceea ce privește educația civică și ridicarea gradului de cultură a spectatorilor.

Actualele organe administrative ale orașului, după ce au reușit, să preia clădirea fostului cinematograf, în anul 2016 cu deosebite eforturi a fost dat în folosință o modernă sală de spectacole, clădire care și-a reluat funcția avută cândva, și mai mult chiar, transformarea ei într-un adevărat centru cultural pentru Săveni, având în vedere poziția și locul pe care îl ocupă în perimetrul orașului

Biblioteca orășenească

La Săveni, primele colecții de cărți au fost realizate de preoții și învățăceii din localitate, cărți procurate, fie prin donații, fie prin cumpărare, din puținii bani de care dispuneau. Ele erau puse la dispoziția cetățenilor din Săveni și fiilor acestora, ce erau elevi, în școlile existente la acel moment.

În octombrie 1927, Societatea Corala George Enescu primește de la Casa Școlilor o bibliotecă pentru Săvineni.

La noi, Societatea Corala George Enescu, înființată cu câțiva ani în urmă, avea în decembrie 1929 o bibliotecă ce cuprindea peste 450 de volume și care erau puse la dispoziția membrilor societății și a celorlalți locuitori din târg.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și distrugerile provocate de război la Săveni, evacuarea și refugiul populației în sudul țării, au contribuit mult la distrugerea sau pierderea multor lucrări, adunate cu atâta trudă. Așa s-a întamplat cu biblioteca școlii, a bisericii sau a spitalului și nu numai.

Astăzi, biblioteca orășenească funcționează într-un local complet renovat, de pe str. Dr. Ciucă, adecvat funcționării normale a ei, dispunând, poate, de cele mai bune condiții, pe care le-a avut vreodată.

În anul 2008, când localitatea a aniversat 190 de ani, de când a devenit târg și liceul 50 de ani de la inființare, orașul nostru a fost gazda unei importante reuniuni a scriitorilor din regiune și unde a fost prezent și dramaturgul Matei Visniec, care trăiește la Paris – Franța, asistând la punerea în scenă a piesei proprii Buzunarul cu pâine interpretat de Andreea Motcu și Eduard Sandu, de la Teatrul Mihai Eminescu Botoșani.

Cu acest prilej s-a decernat și Premiul Național de Literatură Ion Pillat scriitorului, dramaturgului și poetului Matei Visniec, în prezența unor distinse personalități ale culturii romanești din zona Moldovei cum ar fi : profesorii universitari dr. Mircea A. Diaconu, prof. Dr. Const. Dram sau scriitorii Cassian Măria Spiridon, Valeriu Stancu, Adrian a lui Gheorghe, Gellu Dorian, Dumitru Tiganiuc și alții.

În același local cu biblioteca orășenească se afla și clubul copiilor cu lecții de dans prin intermediul Societății Culturale Arlechin.

Liceul Dr. Mihai Ciucă a luat ființă prin Ordinul Ministerului Învățământului și Culturii, nr. 782 din 1958.
Inițial numele liceului a fost Scoală Medie Mixtă Săveni.

În primul an, liceul a fost condus de domnul profesor Dumitru Zmău (director) și de domnul Napoleon Haiu (director adjunct).
Liceul s-a dezvoltat an de an, și-a consolidat existența și și-a extins numărul de clase.
El a parcurs următoarele perioade distincte:

1. Scoală Medie Mixtă Săveni (Ordinul 782 din 1958);

2. Liceul De Cultură Generală Săveni (1969-1977).

El cuprindea, conform împărțirii medievale uitate (trivium: gramatică, dialectică și retorica- quadrium: aritmetică, geometrie, astronomie și muzică) profilurile uman și real;

3. Liceul Agroindustrial Săveni (1977-1990).

El era alcătuit din clase cu profil agromecanic, zootehnic și veterinar;

4. Liceul Teoretic Săveni (1990-1992);

5. Liceul Teoretic “Dr. Mihai Ciucă” Săveni (1992-2005);

6. Grupul Școlar “Dr. Mihai Ciucă” Săveni (2005).

Adresa: str. N. Iorga, nr.1, oraș Săveni, județ Botoșani, cod poștal: 715300

Telefon/ fax: 0231.541.454

La Săveni a funcționat o școală bisericească cu mult înainte de înființarea învățământului public. Primul învățător care și-a desfășurat activitatea didactică în această scoală și a contribuit mult la prestigiul ei a fost George Condurache “seminarist cu 5 clase din 1863, numărul 178, Scoală Iași”.

În 1875 funcționă scoală primară rurală de băieți și scoală de fete. Din 1902 a funcționat școala primară israelito- română până în 1948 când s- a contopit cu școala română din Săveni. După 1945 a început să funcționeze gimnaziul unic sub conducerea învățătorului C. Lungu. În perioada comunismului s-au înființat școli primare și grădinițe în toate satele ce aparțîn de oraș.

Școala cu clasele I-VIII funcționează astăzi în două corpuri de clădire: unul construit în anul 1960, iar cel de-al doilea construit în anul 2007 cu fonduri de la Banca Mondială, după ce corpul B (vechea scoală israelită construită în anul 1902) a devenit nefuncțional.

Biserica Sfântul Nicolae- construcția Bisericii s-a realizat după planul arhitectural al botoșăneanului Rudolf Kugler, unde se îmbină elemente constructive ale stilului bizantin cu cel gotic.

Micuță Biserica Sf. Nicolae, are în interior, câteva odoare care o particularizează în această bogată colecție de construcții religioase din zonă. Catapeteasma are trei registre de expunere a iconanelor, a fost lucrată din lemn de tei, adus din pădurea de la Flămânzi. Pictura interioară în ulei, a fost realizată în perioada 1878- 1880, de către doi pictori: N. Popovici din Botoșani și Iacu Grebslis din târgul Bucecea.

Biserica mai păstrează în patrimoniul său, un potir cu inscripție slavona precum și Sfânta Cruce cu picior de argint și suflat cu aur.

Valoroase lucrări de cult se păstrează în mica bibliotecă a bisericii după cum urmează: Proloage, anul de editare 1817 și 1833, Octoih, editat în 1831, Micul Octoih, editat în 1838, Ceaslov, editat în 1833, Evhologhion din 1828 sau Slujba Învierii din 1846.

Biserica Sfântul Gheorghe a fost construită între anii 1800-1804, de stăpânii moșiei și târgului Săveni, spătarul Iordache și Măria Luchi, din piatra scoasă dintr-o carieră existentă la aproximativ 500 m depărtare, în partea de vest a ei.

Privită din afară are forma de corabie, iar în interior are formă de cruce. Pronaosul și naosul sunt foarte puțin reliefate. Potrivit cerințelor culturii ortodoxe, spațiul interior a fost împărțit în altar, naos, pronaos, dar cu timpul s-a construit și pridvorul.

Biserica a cunoscut, în aceste două secole de existență, câteva reparații capitale, realizate intre anii 1890-1985, 1924-1925, 1951-1952, 1965-1966 și intre 1985-1988. Ultima reparație, când exteriorul a fost realizat în praf de piatră și s-a refăcut pictura interioară, în tehnică frească, de către pictorul Muraru Niculaevici, din Bicaz, aceasta realizandu-se cu binecuvântarea P.F. Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme și prin contribuția credincioșilor din parohie.

Biserica Sf M. Mc. Gheorghe are, în momentul de față alte câteva odoare valoroase, precum icoanele Sfanțului Mare Mucenic Mina, a Nașterii Domnului sau a Născătoarei de Dumnezeu, aflate la intrarea în naos. Catapeteasma este din lemn obișnuit, executată de către un meșter anonim din afara localității, cu o valoare artistică deosebită.

Mica bibliotecă a Bisericii cuprinde o Evanghelie din 1845, lucrarea cea mai veche dintre toate timpurile existente, tipărită la Mănăstirea Neamț, în timpul Mitropolitului Melatie al Moldovei, îmbracata în catifea și legată în argint, precum și o altă Evanghelie, tipărită în 1888, ce are pe una din paginile sale, de început însemnarea Hărăzită de Teodor Cernovodeanu în 1892, Bisericii Sf Gheorghe.

Dintre odoarele bisericești menționăm și Sfintele Vase: un Potir, producție Grecia, un potir, producție Ucraina, o Candelă Sf. Masa, din aur și un policandru cu 10 brațe etc.

Biserica ajutată și susținută de credincioșii din Parohie, a reușit să construiască un lumânărar- în 2009, un gard, în partea de est și nord-2009-2010, împrejmuind curtea, construiește Complexul Parohial Sf Gheorghe ce cuprinde casa parohială la etaj iar la parter casa socială și o capelă.