Mihai Ciucă (1883 – 1969) – bacteriolog și parazitolog

Fiu al unor institutori din Săveni, județul Botoșani, Mihai Ciucă a urmat liceul la Botoșani și Iași (Liceul Costache Negruzzi din Iași), apoi Facultatea de Medicină la București absolvită în 1907. Specializarea în domeniul bacteriologiei, igienei și bolilor infecțioase a făcut-o în cadrul institutelor conduse de Victor Babeș și Ioan Cantacuzino din București.

Din 1905 lucrează benevol în Laboratorul de Medicină Experimentală. Perioada 1907 – 1912 o petrece lucrând ca preparator în același laborator și ca medic la Spitalul Militar. Începe să facă diverse experimente singur sau în colaborare cu diverși cercetători în imunologie sau clinica bolilor infecțioase, cu referire în special la infecțiile streptococice și tetanice. Mihai Ciucă este numit șef de secție în Institutul „Dr. I. Cantacuzino”, în anul 1921, după ce se întoarce de la studii realizate în Franța la „Institutul Pasteur Paris” și la Bruxelles, la „Institutul Pasteur Bruxelles”.

Profesorul Ion Cantacuzino îl recomandă în 1922 pentru a fi profesor de igienă la Facultatea de Medicină din Iași, unde va sta timp de 12 ani. Ciucă participă împreună cu profesorul Ion Cantacuzino la luarea și aplicare măsurilor de combatere a holerei.

În perioada 1934-1962 a fost profesor de bacteriologie la Facultatea de Medicină din București, și numit subdirector al Institutului „Dr. I. Cantacuzino”, desfășurând, în paralel, o intensă activitate la Institutul de Seruri și Vaccinuri.

Din 1938 este membru al Academiei Române, al multor academii și societăți științifice străine, secretar general al Comisiei Internaționale de Malarie de pe lângă Liga Națiunilor (1928 – 1938).

Perioada 1952 – 1963 o petrece la cârma catedrei de specializare și perfecționare a medicilor microbiologi (a alcătuit primele planuri, programe, metodologii și cursuri). Aportul științific al lui Mihai Ciucă acoperă o arie foarte vastă. Astfel, pornind de la studiile sale asupra malariei, a fost un pionier al tratamentului prin infectarea malarică al paraliziei generale progresive.

Printre „dușmanii” săi s-au numărat tifosul exantematic, difteria, scarlatina, tuberculoza, diferite boli tropicale la a căror cunoaștere și combatere a participat hotărâtor.

Sursa: Wikipedia.org

Sari la conținut